13 Iunie 2018Sursa: IPJ GORJ

MOARTE SUSPECTĂ CERCETATĂ DE POLIȚIȘTI

 

La data de 12 iunie a.c., Poliţia Oraşului Rovinari a fost sesizată prin apelul 112, cu privire la faptul că  într-un apartament din localitate, au fost găsite 3 persoane în stare de inconștiență și se simte un miros puternic de gaz.

Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului, împreună cu medicul legist, s-a constatat că victimele sunt o familie, un bărbat de 39 de ani, o femeie de 32 de ani și o fetiță de 12 ani, care se pare că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. Ușa apartamentului a fost găsită închisă și asigurată, iar în interior a fost identificat un boiler alimentat cu gaz. După executarea manevrelor de resuscitare asupra victimelor, echipajele medicale au constatat decesul acestora, fiind transportate la SML Gorj în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. 

În cauză s-a întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru moarte suspectă.