11 August 2017Sursa: IPJ GORJ

POLIȚIȘTII GORJENI, LA DATORIE ÎN SEZONUL ESTIVAL

În această săptămână, polițiștii gorjeni au desfășurat atât acţiuni punctuale pentru asigurarea unui trafic fluent și sigur, unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pe segmentul de prevenire a criminalității.

Astfel, zilele trecute, zilnic, peste 90 de polițiști, organizați în patrule, au desfășurat 50 de acțiuni specifice, cu autospecialele din dotare, pe linia circulației rutiere, pentru combaterea principalelor cauze generatoare accidente rutiere, respectarea vitezei prevăzute de lege pe anumite tronsoane de drum și prevenirea victimizării pietonilor. 

Polițiștii de ordine publică și de proximitate au desfășurat activități pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, în zonele aglomerate, piețe și târguri.

Pe segmentul de prevenire, polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au organizat acțiuni de distribuire de pliante și prelegeri pentru informare, beneficiari fiind elevi din toată țara, prezenți în taberele gorjene, în locurile de agrement, parcuri, ștranduri și piscine. Recomandări informativ-preventive le-au fost oferite și persoanelor de vârsta a III-a, aflate în cluburile pensionarilor, locuri de agrement și parcuri, pentru a reduce riscul de victimizare acestora.

Polițiștii din întreg județul au intervenit la aproximativ 100 de apeluri de urgență, acționând pentru salvarea victimelor accidentelor rutiere, cercetarea la fața locului, fluidizarea traficului și restabilirea ordinii și liniștii publice.

De asemenea, au fost aplicate 550 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 200.000 de lei, fiind confiscate și bunuri în valoare de 4.000 de lei.

Din totalul de sancțiuni, 55 au fost aplicate în baza Legii 61/1991 R și 460 la regimul rutier, din care 115 doar pentru sancționarea depășirii limitei legale de viteză. 

Totodată, polițiștii rutieri au reținut 28 de permise de conducere și au retras 16 certificate de înmatriculare.

Pe segmentul de constatare a infracțiunilor, polițiștii au depistat în flagrant delict opt persoane, față de patru dintre acestea fiind propuse măsuri preventive, s-au sesizat din oficiu cu privire la opt infracțiuni și au fost sesizați pentru cercetarea altor 25 de infracțiuni.

Tot în această săptămână, polițiștii de investigații criminale au depistat o persoană dată în urmărire la nivel național și internațional, aceasta fiind, ulterior, încarcerată în Penitenciarul Târgu Jiu.

Acțiunile vor continua și în perioada următoare, pentru diminuarea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, precum și pentru conștientizarea tuturor participanților la trafic, în vederea respectării normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice.